Ce firme pot ramane platitoare de impozit pe profit in 2017 fara a depasi 500.000 de euro

Conform ultimelor modificări ale Codului Fiscal, firmele care au realizat în anul 2016 venituri mai mici de 500.000 euro vor plăti de la 1 februarie 2017 impozit micro. Acesta se va calcula în funcție de numărul de angajați, 3% pentru firmele care nu au angajați și 1% pentru firmele care au cel puțin un angajat.

Totuși, există anumite societăți care nu doresc plata impozitului pe veniturile microîntreprinderilor sau pentru care acest impozit nu este rentabil, din cauza marjei comerciale reduse. Astfel că am primit solicitări de la aceste societăți pentru a clarifica dacă există sau nu vreo cale legală pentru a rămâne plătitori de impozit micro și sub limita de 500.000 euro.

Prima regulă este cea legată de activitatea desfășurată, astfel că firmele care desfășoară activitate de consultanță și management iar impactul acesteia în totalul veniturilor este mai mare de 20% vor plăti impozit pe profit, indiferent de plafonul de 500.000 de euro. Dar acest lucru era deja știut și nu toată lumea putea să emită facturi de consultanță și management …

Soluția nu este chiar a noastră, din cauza volumului mare de muncă specific lunii Ianuarie trecusem cu vederea această informare legislativă, Soluția a venit de la unul dintre clienții noștri, dealerul Emmeti din România.

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2016 vine cu modificări legate de condițiile prin care o firmă poate fi sau nu plătitoare de impozit micro. Conform variantei vechi a Codului Fiscal, firmele care la înființare aveau un capital social echivalent cu minim 25.000 euro, puteau opta încă de la înfiițare pentru impoztul pe profit. Această valoare a fost ajustată la 45.000 RON.
În plus, dacă o societate are capitalul social de minim 45.000 RON ea poate opta pentru plata impozitului de 16% pe profit.

Așa că ce facem dacă nu ne convine să plătim impozit micro începând cu 1 februarie ? Majorăm capitalul social la minim 45.000 RON.

Mai jos textul Ordonanței referitor la acest subiect:

„10. La articolul 48, după alineatul (5) se introduc două noi alineate, alineatele (5^1) şi (5^2), cu următorul cuprins:
„(5^1) Pentru persoanele juridice române care au aplicat prevederile alin. (5), în forma în vigoare până la data de 31 decembrie 2016, condiţia referitoare la menţinerea unui capital social de cel puţin echivalentul în lei al sumei de 25.000 euro se consideră îndeplinită şi în situaţia în care capitalul social scade până la nivelul sumei de 45.000 lei.
(5^2) Prin excepţie de la prevederile art. 47, microîntreprinderile existente care au subscris un capital social de cel puţin 45.000 lei pot opta să aplice prevederile titlului II începând cu 1 ianuarie 2017 sau cu trimestrul în care această condiţie este îndeplinită. Opţiunea este definitivă, cu condiţia menţinerii valorii capitalului social pentru întreaga perioadă de existenţă a persoanei juridice respective. În cazul în care această condiţie nu este respectată, persoana juridică aplică prevederile prezentului titlu începând cu anul fiscal următor celui în care capitalul social este redus sub valoarea de 45.000 lei, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 47.”

Articole similare

5 Comentarii

  1. Va adresez rugamintea,pentru doi salariati cu norma partiala de 2 ore ,ce posibilitate ar fi pentru impozit1%.?
    Este stiut ca prin salariat se intelege contract cu norma intreaga
    Multumesc.
    Cu deosebita consideratie.

    • Buna ziua,
      Asa cum este specificat in Normele Codului Fiscal, prin salariat se intelege norma intreaga de 8 ore sau fractiuni de norma care impreuna dau 8 ore.
      In cazul dumneavoastra nu se poate aplica 1%.
      Cu stima,
      echipa Cont Consulting.

    • Nu exista posibilitate de a plati impozit 1% pt.2 salariati cu norma redusa de 2 ore/zi. Este obligatoriu sa aveti minim un salariat cu norma de 8 ore/zi,sau 2 salariati cu 4 ore/zi,sau 4 salariati cu 2 ore/zi. In cazul Dvs.,solutia ar fi sa majorati norma celor 2 salariatui la 4 ore/zi pt.fiecare si astfel veti indeplini conditia de salariat cu norma intreaga.
      Altfel,daca veti pastra norma de 2 ore/zi, veti plati impopzit micro 3%.
      Depinde de Dvs. daca va avantajeaza mai mult majorarea normei,ceea ce ar duce implicit la cresterea volumului contributiilor pe care le veti achita la buget,sau poate este mai bine sa lasati salariile asa cum sunt si sa platiti 35 impozit. Depinde de cifra Dvs.de afaceri-contabilul poate sa va faca o simulare,pentru a vedea ce va avantajeaza mai bine. Tineti cont si de majorarea salariului minim de la 1250 la 1450 lei,incepand din luna februarie.

  2. Buna ziua,
    Ce se intampla cu societatile care trebuie sa aplice impozitul Horeca ?

    O zi placuta , si un an mai bun.

    • Buna ziua,
      Revenim azi cu un articol in acest sens.

Scrieţi un comentariu