Despre operațiunile în numerar

În anul 2015 a apărut Legea 70 care a schimbat regulile jocului în ceea ce privește plățile și încasările în numerar. Astfel, conform articolului 1, „operaţiunile de încasări şi plăţi efectuate de persoane juridice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, liber profesionişti, persoane fizice care desfăşoară activităţi în mod independent, asocieri şi alte entităţi cu sau fără personalitate juridică de la/către oricare dintre aceste categorii de persoane se vor realiza numai prin instrumente de plată fără numerar, definite potrivit legii”.

La articolul 3 al acestei legi se dau și excepțiile de la articolul 1: „

„(1) Prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (1) se pot efectua operaţiuni de încasări şi plăţi în numerar, în următoarele condiţii:
a) încasări de la persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1), în limita unui plafon zilnic de 5.000 lei de la o persoană;
b) încasări efectuate de către magazinele de tipul cash and carry, care sunt organizate şi funcţionează în baza legislaţiei în vigoare, de la persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1), în limita unui plafon zilnic de 10.000 lei de la o persoană;
c) plăţi către persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1), în limita unui plafon zilnic de 5.000 lei/persoană, dar nu mai mult de un plafon total de 10.000 lei/zi;
d) plăţi către magazinele de tipul cash and carry, care sunt organizate şi funcţionează în baza legislaţiei în vigoare, în limita unui plafon zilnic total de 10.000 lei;
e) plăţi din avansuri spre decontare, în limita unui plafon zilnic de 5.000 lei, stabilit pentru fiecare persoană care a primit avansuri spre decontare.

Atenție că și aici există câteva operațiuni cu numerar care nu trebuie să respecte aceste plafoane, acestea fiind definite la articolul 5:

Plafoanele-limită prevăzute de prezentul capitol nu se aplică de către persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1), pentru următoarele operaţiuni:
a) depunerea de numerar în conturile deschise la instituţiile de credit sau la instituţiile care prestează servicii de plată şi care sunt autorizate de Banca Naţională a României, inclusiv în automatele de încasări în numerar;
b) plata cheltuielilor de deplasare în interes de serviciu, în limita sumelor cuvenite pentru plata transportului, a diurnei, a indemnizaţiei şi a cazării pe timpul deplasării, precum şi a cheltuielilor neprevăzute efectuate în acest sens;
c) plata în numerar a impozitelor, taxelor, contribuţiilor, amenzilor şi a altor obligaţii datorate bugetului general consolidat al statului;
d) retragerea de numerar din conturi deschise la instituţiile de credit sau la instituţiile care prestează servicii de plată şi care sunt autorizate de Banca Naţională a României pentru plata salariilor şi a altor drepturi de personal prevăzute de lege şi pentru alte operaţiuni de plăţi efectuate către persoanele fizice, altele decât cele prevăzute la art. 4 alin. (4);
e) transferarea de sume prin intermediul instituţiilor care prestează servicii de plată autorizate de Banca Naţională a României sau autorizate în alt stat membru al Uniunii Europene şi notificate către Banca Naţională a României, potrivit legii;
f) depunerea de numerar în automate ce funcţionează pe baza acceptatoarelor de bancnote sau monede.

Astfel, dacă dorim să achităm o vacanță către agenția de turism și avem toți banii cash, nu este nicio problemă, putem să mergem la orice bancă și să depunem banii în contul IBAN al agenției.

Articole similare

Scrieţi un comentariu