În 30 martie 2020 a fost publicată în Monitorul Oficial al României Ordonanța de Urgență 37/2020, care reglementează amânarea la plată a ratelor bancare pentru persoanele fizice și juridice, în condițiile blocajului economic pe care l-a cauzat pandemia cu virusul COVID-19.

Prevederile importante ale acestei Ordonanțe sunt:

  1. Plata ratelor la credite, leasinguri, a dobânzilor și comisioanelor care rezultă dintr-un contract de creditare se suspendă pe o perioadă de 9 luni, maxim până la 31.12.2020.
  2. Pentru a putea beneficia de această măsură, debitorul trebuie să facă o cerere către instituția de credit, in format letric (adică în scris, pe hârtie) sau prin email. Dacă cererea nu poate fi transmisă în scris sau prin email, aceasta poate fi formulată la un număr de telefon dedicat, pe care instituțiile de credit vor trebui să îl pună la dispoziție.
  3. Pot beneficia de această măsură debitorii cu credite care nu au ajuns la maturitate, nu au fost declarate scadente de către instituțiile creditoare sau nu înregistrau restanțe la data declarării stării de urgență (16 martie 2020).
  4. Practic, durata creditului se prelungește cu numărul de luni cerut de către debitor ca amânare. Modificarea duratei contractului se face prin efectul legii, fără a fi necesară încheirea unui act adițional cu creditorul.
  5. Dobânda aferentă ratelor din perioada de suspendare se capitalizează (se adaugă la suma creditului) și va fi achitată eșalonat, până la terminarea creditului (ajungerea la scadență), practic va fi împărțită la numărul de rate rămase până la finalizarea creditului. La dobânda capitalizată se va putea calcula dobândă de către instituția de credit. Excepție face dobânda calculată pentru ratele suspendate ale creditelor ipotecare contractate de persoane fizice, care va fi eșalonată pe o perioadă de 60 de luni ulterioare încheierii perioadei de urgență și va fi garantată de stat. La suma astfel rezultată instituțiile de credit nu vor putea calcula dobânzi.
  6. Persoanele juridice pot beneficia de suspendarea ratelor la credite și leasing dacă obțin un certificat de stare de urgență de la Ministerul Economiei , Energiei și Mediului de Afaceri și nu sunt în insolvență.

Ordonanța de Urgență nu se aplică încă, fiind necesare norme de aplicare, care vor fi emise de Guvern în 15 zile.