Prin Legea 12/2015 se aduc mai multe modificări Codului Muncii din România (Legea 53/2003), printre care cea mai importantă este stabilirea unui nivel minim al salariului pe care o firma specializată în plasarea de forţă de muncă cu caracter temporar trebuie să îl plătească angajatului trimis la beneficiarii interni şi externi. Conform legii, acesta trebuie să fie cel puţin egal cu salariul minim pe care îl primeşte un angajat al beneficiarului care prestează aceeaşi muncă sau una similară. Dacă beneficiarul nu are un astfel de angajat, atunci salariul minim pe care trebuie să îl primească angajatul temporar este stabilit prin compararea cu salariul menţionat pentru postul respectiv într-un contract colectiv de muncă aplicabil beneficiarului.
Acest lucru poate însemna închiderea unei „bule” care a adus mulţi bani în România, cea a firmelor de muncă temporară care trimiteau lucrători în străinătate. Aceştia rămâneau angajaţi în România, li se plăteau contribuţiile sociale aferente salariului (de multe ori, minim pe economie), dar beneficiau de diurnă şi astfel toată afacerea devenea rentabilă atât pentru salariat cât şi pentru firmele implicate.
Diurna este o cheltuială a unei societăţi care nu este impozitată cu toate contribuţiile sociale obligatorii (aproape 70% dintr-un salariu net), dacă nu depăşeşte pragul stabilit prin lege. Dacă luăm ca exemplu un SRL din România care trimite forţă de muncă în Franţa, diurna legală pentru această ţară este de 35 de euro pe zi (pentru angajaţi ai statului român), iar firmele pot plăti angajaţilor de 2,5 ori această valoare, fără a datora contribuţii sociale (asigurări sociale, sănătate, şomaj etc), adică 87,5 Euro pe zi. Ţinând cont că diurna se acordă pe zi calendaristică şi nu lucrătoare, la un calcul simplu, un angajat poate ajunge la 2625 de euro la o deplasare de 30 de zile în Franţa, plus salariul de pe cartea de muncă.
Concluzia este că această afacere era rentabilă pentru angajat şi angajatorul firmă de muncă temporară dar şi pentru beneficiarul străin, care profita de un cost redus al forţei de muncă. Marii pierzători din astfel de operaţiuni sunt bugetele statelor, atât cel român cât şi cel străin, care nu mai încasează taxe din contribuţii sociale aferente salariilor.
Faptul că a apărut această lege nu este un lucru spectaculos sau nou, ţările din Uniunea Europeană au această prevedere de mai mult timp în legislaţiile proprii, în unele locuri nefiind limitată aplicarea doar la agenţii de muncă temporară. Cert este că legea a apărut la presiunea guvernelor europene, care doresc să îşi protejeze propriile pieţe ale muncii de fluxul tot mai mare de lucrători români ieftini. Nu pot să cred că Guvernul României a fost foarte dornic să dea o astfel de lege, pentru că distruge o ramură a economiei care încă mai era profitabilă, de unde se încasau taxe şi impozite, chiar dacă mai mici, dar prin banii care veneau în România se stimula consumul iar bugetul statului încasa indirect.
Există bineînţeles şi metode de a dribla anumite aspecte ale acestei legi, dar toate se opresc la salariile minime pe economie plătibile în ţări ca Franţa sau Germania, care sunt cuprinse între 1300 şi 1500 de euro pe lună, la un program de lucru cu normă întreagă. Cert este că vom vedea tot mai multe companii de muncă temporară care vor închide şi tot mai mulţi şomeri, cel puţin în prima fază.
Cât despre partea cu aplicarea şi verificarea, aici lucrurile sunt relativ simple. Inspectorii de muncă din ţara respectivă fac un control la beneficiarul serviciilor de muncă temporară, găsesc acolo angajaţi puşi la dispoziţie de o altă companie, iar dacă aceasta este din altă ţară fac adresă către inspectorii muncii din acea ţară pentru a afla cât câştigă lucrătorii. Dacă salariul este inferior celui primit de angajaţii care desfăşoară muncă similară din ţara respectivă, atunci se dezlănţuie aparatul de amendare şi corecţie, atât asupra beneficiarului cât şi asupra agentului de muncă temporară. În unele ţări (nu este cazul României) şi angajatul este responsabil şi poate fi tras la răspundere pentru nerespectarea Codului Muncii.
Sorin Bâscă
Cont Consulting